- rafinamént
- s. n., pl. rafinaménte
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
rafinamént
Look at other dictionaries:
rafinament — RAFINAMÉNT, rafinamente, s.n. 1. Fineţe, delicateţe, subtilitate a gustului sau a simţirii. 2. Viclenie, perfidie, şiretenie. – Din fr. raffinement. Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX 98 Rafinament ≠ vulgaritate Trimis de siveco,… … Dicționar Român
preţios — PREŢIÓS, OÁSĂ, preţioşi, oase, adj. 1. Care are, reprezintă o mare valoare materială, spirituală, morală etc.; care este de mare preţ, de mare importanţă; scump. ♢ Metal preţios v. metal. Piatră preţioasă v. piatră. ♦ Pe care cineva îl preţuieşte … Dicționar Român
simplu — SÍMPLU, Ă, simpli, e, adj. 1. Care este format dintr un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărţi în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ♢ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr un … Dicționar Român
eleganţă — ELEGÁNŢĂ s.f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu graţie. ♦ Distincţie în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia. Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX 98 Eleganţă ≠ ineleganţă,… … Dicționar Român
morbideţe — MORBIDÉŢE s.f. (livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicateţe şi moliciune reflectate în creaţii artistice (mai ales plastice). [var.: morbidéţă s.f.] – Din it. morbidezza, fr.… … Dicționar Român
simplitate — SIMPLITÁTE s.f. 1. Însuşirea de a fi simplu; lipsă de formalitate, de complicaţii; p. ext. lipsă de artificialitate, de afectare, de prefăcătorie; simplicitate. ♦ Lipsă de podoabe inutile şi căutate, de rafinament artificial (într o operă de… … Dicționar Român
subtiliza — SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. tranz. (Rar) 1. A da subtilitate, rafinament, fineţe gândirii, gustului etc.; a face să devină (prea) subtil (1). 2. (fam.) A lua ceva pe furiş, cu dibăcie, pe nesimţite; a sustrage, a fura, a şterpeli. – Din fr.… … Dicționar Român
fin — FIN1, Ă, fini, e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic şi) delicat, plăcut la aspect, gingaş. ♦ (Despre ţesături) Foarte subţire (şi străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce priveşte materialul şi execuţia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur … Dicționar Român
fineţe — FINÉŢE, (2, rar) fineţuri, s.f. 1. Însuşire a ceea ce este fin1, delicat, plăcut la aspect, foarte subţire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil şi greutatea lui, care indică fineţea (1) firului respectiv. ♦… … Dicționar Român
natural — NATURÁL, Ă, naturali, e, adj., adv., s.n. I. adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparţine naturii; care se găseşte în natură. ♢ Bogăţie naturală = bogăţie (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei ţări. Ştiinţele… … Dicționar Român
